Logistica


«LOGIGRUP» activează ca o Casă de Expediţie.

Noi zilnic contractăm camioane pentru transport de marfă în toată Europa şi Asia, dar mai activ – în regiunea geografică, apropiată de Republica Moldova. Lucrăm operativ şi pentru viitor. Lucrăm cu camion complect (ca regula de 20 tone) şi cu grupaj (mai multe mărfuri în camion). Lucrăm cu camioane mari (pînă la 120 m3) şi mici (de la 0,5 tone) de orice tip: prelată, container, izotermic, frigider, cisterne.
Noi dispunem de informaţii reale şi operative referitor la intersele curente, inclusiv ocazionale („azi"), şi de perspectivă, inclusiv stabile („mîine"), a participanţilor pieţei de transport. Lucrăm pentru interesele Comandatarilor de transport şi a stăpînilor de camioane (Cărăuşilor).
Din toate punctele geografice noi zilnic acumulam informaţii referitor la mărfurile deja gata, sau care se pregătesc pentru transport precum şi camioanele corespunzătoare libere şi cointeresate. Găsim şi încărcăm camionul la condiţii şi în direcţii convenabile clienţilor. Noi ne stăruim să cunoaştem şi să-i informăm pe clienţi referitor la balanţa permanent schimbătoare de mărfuri, şi camioane intre punctele geografice, precum şi condiţiile permanent schimbătoare de transportare intre aceste puncte.
logistica in MoldovaLa noi se cunoaşte: modalitatea de perfectare a actelor de import-export, vamare-dezvamare de mărfuri, a actelor corespunzătoare pentru camion; probleme care pot interveni la încarcare, transportare şi descarcare de marfă; punctele şi condiţiile de prestare a serviciilor juridice şi financiare; despre autorizaţii, vize şi condiţii de tranzitare a anumitor ţări, regiuni şi puncte separate, plata drumurilor, etc.
Noi posedăm informaţii operative referitor la localizarea, mişcarea, staţionarea şi direcţiile preferinţiale de destinaţie a camioanelor din Republica Moldova, România, Ucraina şi alte ţări din regiune.
Noi participăm la lucrările de planificare şi organizare a transportărilor curente, participăm în proiectele de perspectivă a transportărilor.
Participaţi impreună cu noi la organizare de transportări!
Aştepăm propuneri de colaborare.

 

 

Urgent

Incarcari permanente din Germania

Actuale

TRANSPORT:  permanent din Europa de west si din tarile scandinave (Suedia, Norvegia, Finlanda)

Marfuri::permanente din Rusia, Ukraina..

transport italia

LOGIGRUP
Cautati marfa de transportat sau camion in Europa? Sunati!
Adress:
Petru Rares 77, of.67Fax:+373-22–222606, mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.